ANUNȚ privind modificarea termenului de acordare a drepturilor pentru beneficiarii O.G.nr.105/1999, aprobată prin Legea 189/2000 și completată prin Legea nr.154/2021
Potrivit art. XXXVII din Legea nr. 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare : ”Drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 31 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2027.”
Pentru toate hotărârile emise în anii 2021-2024, cât și pentru cele ce s-au emis/se vor emite în anul 2025 şi 2026, acordarea și plata drepturilor conform legislației de la acest moment, se va face începând cu data de 01.01.2027, dacă nu vor interveni modificări legislative prin care să fie o nouă prorogare a termenului.
Este important de reținut că nu doar plata indemnizației a fost amânată până la data de 01.01.2027, ci acordarea tuturor drepturilor conexe prevăzute la art. 5 lit. a) – g) din O.G. nr. 105/1999 (de ex. abonament transport gratuit, scutire impozit pe cladire și teren prevăzute de Codul fiscal etc.).
Precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață de către beneficiarii stabiliți în străinătate, conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Începând cu data de 01.12.2025, beneficiarii stabiliți în străinatate (nerezidenți) vor transmite certificatul de viață la adresa de email certificateviata.dambovita@cnpp.ro.
Certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie initiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an). Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Modelul certificatului de viata (RO/DE, RO/EN, RO/ES, RO/FR, RO/IT) se regaseste pe site-ul Casei Județene de Pensii Dâmbovița, la Secțiunea Formulare, Subsecțiunea Formulare plăți pensii.

Anunt important
In vederea mentinerii unei comunicari eficiente cu pensionarii, dar si cu alte persoane interesate de accesarea serviciilor Casei Judetene de Pensii Dambovita, va comunicam numarul de telefon care poate fi utilizat pentru sediul din Targoviste, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A, jud. Dambovita:
Anunt important
Incepand cu data de 24.06.2025, Casa Judeteana de Pensii Dambovita isi va desfasura activitatea in sediul din Targoviste, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A. Pentru activitatile privind relatia cu publicul (casierie, bilete tratament, ajutoare de deces, platí/stabiliri pensii), va asteptam la parterul cladirii unde vor functiona ghisee destinate fiecarei activitati, de luni pana joi, in intervalul 8.30-14.00, iar vineri, in intervalul orar 8.30-12.
Cu aceasta ocazie, ne cerem scuze pentru disconfortul creat, intrucat in data de 23.06.2025 am fost in imposibilitatea de a asigura activitatea de relatii cu publicul, salariatii aflandu-se in proces de relocare in sediul renovat.
Personalul din cadrul institutiei va sta la dispozitie si va asigura suportul necesar pentru rezolvarea cu celeritate a tuturor solicitarilor.
Comunicat cu privire la plata pensiilor
Ca urmare a aparițiilor în spațiul public a unor afirmații alarmante conform cărora "sistemul public de pensii ar putea intra în colaps și recalcularea pensiilor în baza valorificării adeverințelor care atestă venituri brute și sporuri cu caracter nepermanent (,,mica recalculare") este suspendată", Casa Națională de Pensii Publice face următoarele precizări:
Sunt bani de pensii !!!
Plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:
- în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA,
- în data de 12 ale lunii în cont curent /card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții;
- în data de 20 ale lunii pentru beneficiarii nerezidenți ale căror drepturi de pensie sunt transferate în conturile bancare din străinătate , conform convenției bancare încheiate între CNPP și Citibank România SA.
Fondurile necesare achitării drepturilor bănești sunt asigurate permanent și nu au existat și nu vor exista sincope în achitarea lunară a acestora.
De asemenea, îi asigurăm pe beneficiarii noștri că la nivelul caselor teritoriale de pensii se desfășoară o activitate continuă, pe toate palierele, chiar dacă volumul este foarte mare și personalul insuficient, angajații depun eforturi suplimentare pentru soluționarea tuturor cererilor de stabilire/revizuire/recalculare ale drepturilor de pensie și comunicarea la plată a acestora. Sumele necesare pentru toate operațiunile ce vizează pensiile sunt prevăzute în bugetul pentru anul 2025.
Menționăm faptul că deși există acest flux continuu, prin care sunt emise decizii și sunt achitate drepturi de pensie, în unele cazuri pot apărea întârzieri în soluționare, motiv pentru care ne cerem scuze, dar indiferent de data emiterii deciziei, drepturile de pensie restante se achită retroactiv, de la data prevăzută de lege.
Vă mulțumim pentru interesul constant față de activitatea Casei Naționale de Pensii Publice și pentru ocazia de a aduce clarificările necesare.
Atentie
Începând cu data de 03.02.2025, noua noastra adresa de e-mail se schimbă în casadepensiidambovita@cnpp.ro.
Vechea adresa de email, casadepensiidambovita@gmail.com, nu va mai fi functionala.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
PRECIZĂRI REFERITOARE LA RETRAGEREA UNOR DECIZII DE RECALCULARE TRANSMISE PENSIONARILOR
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor, formulăm următoarele precizări:
- Potrivit Convenției încheiate cu C.N. Poșta Română S.A. procesul de distribuire a deciziilor de recalculare emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este în curs de desfășurare, urmând a fi finalizat la data de 31.08.2024;
- În acest proces au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi:
- Erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
- Identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
- Necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.
Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii.
Casa Națională de Pensii Publice - Biroul de presă
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează!
“În această seară am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată!”, a declarat aseară ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu in cadrul emisiunii “Culisele Statului Paralel” de la Realitatea TV.
Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei.
Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.
Referitor la aplicarea O.G. 105/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare
Conform Art. XXIII din Ordonanţa de urgenţă nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, la articolul III din Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) începând cu data de 1 ianuarie 2025, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 31 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă."
În consecință, atât drepturile deja stabilite în temeiul Legii 154/2021 prin hotărâri emise în cursul anilor 2021, 2022 și 2023, cât și drepturile care urmează a se stabili prin hotărâri ce vor fi emise în cursul anului 2024 se vor acorda și se vor plăti începând cu data de 1 ianuarie 2025.
|